Pronostic – Real Madrid – Schalke – 18.Martie.2014
Cel putin dintr-un anumit punct de vedere, cel al scorului inregistrat in mansa tur, 6-1 in favoarea “albilor”, Real Madrid vs Schalke poate fi privit ca un meci de antrenament, cu public, pentru echipa pregatita de catre italianul Carlo Ancelotti.
Dupa acel meci de trista amintire pentru nemti, Real Madrid a reusit sa insire alte trei victorii in La Liga, intru pregatirea lui El Clasico, de la sfarsitul acestei saptamani, in timp ce Schalke a pierdut in joc, pentru ca mai apoi sa isi treaca in cont doua victorii de moral (Bundesliga).
Si cum soarta acestei duble a fost decisa inca din meciul tur, este foarte posibil ca cei doi tehnicieni sa apeleze la o serie de schimbari in primul 11, cu atat mai mult cu cat Real Madrid si Schalke 04 au de dus lupte importante in intrecerile in care activeaza – La Liga si, respectiv, Bundesliga.
Pentru moment, Real Madrid se afla pe locul 1 in La Liga, iar o victorie impotriva Barcelonei o poate transforma usor, usor pe echipa gazda in campioana.
Impotriva Malagai, in weekend, 1-0, Sergio Ramos nu a prins nici macar un minut, iar Angel Di Maria a intrat ca rezerva, dupa accidentarea lui Karim Benzema. Cel mai probabil, Jese va evolua in locul lui Benzema, Casillas va apara cu siguranta, in timp ce Coentrao va fi mutat in flancul stang al apararii, iar Illarramendi la mijloc.
Real Madrid (4-3-3): Casillas – Carvajal, Sergio Ramos, Varane, Coentrao – Illarramendi, Xabi Alonso – Bale (di Maria), Isco, C. Ronaldo – Jese.
Din pacate pentru Schalke, aceasta are un lot vulnerabil, cu o sumedenie de absente. Mai mult decat atat, sunt sanse destul de mari ca in aceasta seara sa nu fie folosit nici Jefferson Farfan, in timp ce japonezul Atsuto Uchida s-a accidentat usor si, probabil, nu va forta.
Schalke 04 (4-2-3-1): Fahrmann – Howedes, Papadopoulos, Matip, Kolasinac – Neustadter, Goretzka – Obasi, Draxler, M. Meyer – Szalai.
In opinia casei de pariuri online Unibet, Real Madrid este favorita si in mansa retur, cu o cota de 1.25 la victorie. Un eventual succes in handicap al gazdelor, -1.5, primeste 1.61!
Coral Bonus 100 Lei | Sportingbet Bonus 100 Lei | 10Bet Bonus 100 Lei |
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _